O poveste

Incerca sa danseze, voia sa ma inveseleasca, draga de ea. Ii priveam cu atata drag picioarele subtiri, ca de copil, atat de fragile... Aproape transparente, se intrezareau chiar si nenorocitele acelea de tije... Cat o chinuisera! Erau la un moment dat ca niste carlige cu varfurile-ntoarse in afara, spargand pielea, ranind-o... Ce tortura mai mare ar putea fi? Dar a fost. Muult mai mare...
Ii priveam cu atata drag chipul frumos, ochii limpezi si plini de iubire... Acea esarfa nu-i acoperea marginea acelui gol in locul tamplei. Dar era asa de frumoasa!
Stiu ca i-am promis sa-i scriu o carte... O poveste frumoasa... Cea mai frumoasa poveste ar fi povestea vietii ei. Fara partea cu boala, fara sa o descriu. Cu partea in care a luptat atat de mult, atat de frumos...
Mi-e dor de ea la fel de mult ca si acum 9 ani. Ma doare la fel de mult. Cui sa spun? Nu mai eram un copil, intr-adevar, dar... Toata lumea s-a schimbat de atunci, toate lucrurile, toate gandurile...
Si am visat-o atat de rar! La inceput o visam inchisa dupa niste gratii, trista... Trebuia sa-i dau drumul... Apoi am visat-o rar, foarte rar.
Toate greselile pe care le-am facut fata de ea... Nu ma dor, pentru ca stiu cat de mult ma iubea. Atat de mult ne iubea!