Azi am chef sa ma distrez

Da cu cine?

Ce-ar fi sa deschid o discutie, cu colegele mele care vorbesc despre muraturi, dressingu de la vila si "Ingerasii" despre... aberatia de sfericitate. Ca si cum in mijlocul lor a aterizat o mare savanta... Hi, hi!
De fapt doar cautam poze noi de la Hubble si am recitit despre oglinda lui.

In fine, ce frumos e Universul! E frumos sa vezi cum se imbratiseaza doua galaxii... Care de fapt e o catastrofa, dar e frumos.

N-am mai ras demult, n-am mai dansat demult, nu m-am cherchelit demult. Pai ce viata-i asta?

Frumoasa. Simpla. Prea simpla?

Tineretea mi-am pierdut-o macinata fiind de complexe. Acum la maturitate imi pare tare tare rau. Eram frumoasa, desteapta, aveam di toati... DE CE?
Fetitei mele TREBUIE sa-i dau incredere in ea. S-o fac sa aiba mare incredere in ea.
Inca nu stiu cum.
Ma gandesc.
E o minunata dar deja cateodata plange si spune ca ea e urata, ca n-o place nimeni... de unde astea?
Hmmmm.

Ecou II

Cat de mult trebuie sa... Cat de "pe fata" trebuie si e sanatos sa-ti manifesti iubirea fata de cineva? Eu as spune ca asa, cu toata fiinta... Dar...
Copilei mele imi pare ca i-am creat un fel de dezechilibru sentimental, din prea multa afectiune. Daca apare un alt copil care mangaie acelasi caine cu ea, iar cainele, firesc, se gudura si pe langa celalalt copil, e bai mare. Dar maaare. Intrebarea, fireasca pentru scumpa mea e: asa-i, mami, ca pe mine ma iubeste Toto [cainele] cel mai mult???? Fara sa mai astepte raspunsul, da in plans si-si raspunde singura:"nuuuu, nu pe mine ma iubeste cel mai mult!!!!!"
Suferinta a durat, pe ceas, peste doua ore. Cersind mangaieri, ca si cum ar duce lipsa(!!), cu chestii de genul "mami, nu pot sa ma linistesc, mangaie-ma si spune-mi ca ma iubesti!!!".
Toate aceste chestii le fac foarte des, de cate ori imi vine (fara sa o fortez)... De unde oare reactiile astea, nu prea inteleg...
Nu prea stiu ce sa-i spun, sa inteleaga si sa nu mai sufere.

Sa nu-i mai arat atata iubire?? Ea asteapta acum din partea tuturor aceeasi atentie...

Ecoul iubirii mele pentru ea.

E bine.

Am reusit... Va fi mai bine? Eu cred ca da, poate vine si linistea aceea pe care o astept demult.
Poate voi scrie mai frumos, mai bine, mai profund (oricum, postarea ecou ramane in top)... Nu ma pot abtine, de fiecare data ma iau peste picior...
Acum ma gandesc ca voi scrie doar dincolo, la si despre fetita mea. Aici nu mai am cursivitate, nu mai leg bine cuvintele (desi n-am "servit" nimic).
Adevarul e ca nu mai am tare multe dileme existentiale. Stiu ce vreau, stiu implicatiile, stiu multe hi,hi.
Da tot mi-e un pic frica...

Ecou

Copii de...

De ce unii dintre noi ne-am trezit, in prag de 40, fara prea multe acumulari materiale, unii chiar n-avem "locuinta-proprietate-personala", altii au apartament-garsoniera-data-in chirie-teren-casa-in-constructie"? Nu-i frumos sa te compari, dar ei ne judeca pe noi, iar noua nu ne prea pasa.
Asa am fost crescuti, am avut ca valori cu totul alte chestii si-atunci, nu ne-am mai pus serios problema. Pentru ca nu era, mai demult, o problema.
Acum e.
Noi am ramas cu: bunul simt (mai e bun la ceva?), cartile citite, scolile facute...
Am fost crescuti fara sa ne facem griji pentru ziua de maine, fara sa ne masuram realizarile in terenuri, masini, apartamente, nu era ceva important... Pe luna, mama cumpara cel putin zece carti, nu punea bani deoparte sa ne faca noua casa... Si sunt foarte mandra de mama mea. De la ea am colectia "Magazin istoric", de la ea am valori pentru care ar trebui sa umblu cu nasul pe sus, dar n-o fac, tot datorita ei. Si sunt mandra, sunt foarte mandra de felul in care am fost crescuta. Doar ca nu mi-a fost usor, dar altfel n-as fi avut ce am acum: un suflet plin plin de iubire. Si vad putine astfel de suflete in jurul meu, foarte putine.
Grija lor, a parintilor unora dintre noi, nu era focalizata pe "valorile de azi" ci tocmai pe valorile pierdute azi. Tot spun "unora", da, pentru ca din aceeasi generatie cu mine, multi au gandit, au actionat altfel, au acumulat, au fost concentrati pe a aduna, crescuti fiind in acelasi regim... Pana la urma, amprenta locului unde te nasti este si ea foarte importanta. M-am nascut intr-un Oras, da, cu o mare, dar m-am mutat, de copila, intr-un loc-devenit-oras... Alti oameni, alte prioritati.
Eu ii respect, da, chiar ii respect si nu-i judec, ii admir chiar... Buuun, dar sa ma lase dom'le atunci in pace! Macar atat! De ce sa ma judece ei pe mine? Fiecare cu-ale lui si am si eu destule, in suflet... Doar ca asta nu se masoara, nu?
Bun simt, respect, cultura, iubire, familie...
Mi-era dor sa ma gandesc la astfel de cuvinte, sa le folosesc, sa le scriu, sa le vad...

Daca si cu parca

Daca imi iese figura va fi mai bine. Pe de-o parte.
In intelepciunea mea (si asta, dobandita in urma experientelor de-zi-cu-zi) - iar ma iau peste picior! - am ajuns la concluzia ca, chiar si atunci cand e de chiuit de bucurie, atitudinea potrivita e pastrarea calmului, a linistii, a echilibrului interior (pe care daca nu-l ai sau e plecat la plimbare in momentele acelea... aici nu mai stiu; teoria e incompleta).
Cu aceasta atitudine, zic eu, eviti sa dai cu barba-n masa sau mai frumos spus, esti sigur ca nu-ti vei insela asteptarile, dat fiind faptul ca nu te mai astepti la nu stiu ce mare scofala...
Parca - acest cuvant, repetat de mai multe ori - incercati! - isi pierde intelesul... Asta pentru ca zgomotul de burghiu de deasupra mea ma impiedica sa mai gandesc, sa mai scriu, sa orice.