A fost odata (dar nu ca niciodata) o fetita. Cu sufletul plin de vise, de emotii, de temeri... Atat de multe vise! Insa temerile i le ucidea, rand pe rand, zi de zi... Si totusi, se nasteau din nou, alte si alte vise... Da nici temerile nu se lasau. O vreme, au fost mai puternice. O vreme... Cam treizeci si ceva de ani. Pana cand...
Acum este mama. Doar asa a invatat sa nu mai lupte cu temerile ei. A invatat sa traiasca cu ele. Sa le accepte. Pentru ca erau infinit de multe. In momentul in care le-a acceptat... Eeeeei, in momentul acela... Nuuuu, n-au disparut. Dar a inceput iar sa viseze! Si era atat de bine, atat de placut!
Viseaza si acum.
Sunt eu. Si nu mai pot continua.
Dar sunt foarte fericita ca sunt mama. Nici un vis de-al meu nu se ridica la inaltimea acestei minuni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu