Da, da, piesa de piesa, cu latraturi si versuri agresive rau, data la maxim... Simteam ca-mi canta ei - negrii aia cu lanturi, cum mi-i inchipuiam eu - furia, revolta din mine... Doamne, ce bine m-am simtit! Adevarata muzica terapeutica...
Asa m-a prins momentul.
Iar nu pot sa scriu, mi-e teama, dar nu stiu de ce... De mine cel mai mult, sa nu ma vad cu adevarat poate...
Si ce tare ma iubeam ieri, alaltaieri...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu