Sa superi pe cineva - da rau!!! - si sa nu ai habar ce ai facut. Sentimentul de neputinta amestecat cu revolta e criminal. Te tot intrebi: dar ce-am facut? Ce-am facut? Incredibil de frustrant.
Apoi, te hotarasti sa dai inapoi. Si totusi, nu poti, nu vrei sa accepti ca ai facut ceva RAU, pentru ca tu STII ca nu ai facut pur si simplu. Si pentru asta, ai dat inapoi degeaba. Scena continua.
Speri ca noaptea e un sfetnic bun, macar un detergent universal ce spala toate relele de cu o zi inainte. Nooo, nu-i asa. Astfel, te simti stors de cu dimineata. E tare, tare obositor. Nu mai poti nici sa te framanti, ce sa mai faci... Traiasca telefoanele! Suni. Aceeasi atitudine. Te asteptai sa fi functionat sfetnicul ori macar detergentul... Nici nu-ti mai pui problema asa cum fusese de fapt. Ca de fapt NU TU trebuia sa suni, pentru ca NU TU ai gresit...
Parca n-as mai vrea sa functioneze legea asta a echilibrului... Chiar mi se intamplase ceva bun, ceva frumos si m-am gandit atunci: cu ce platesc astazi?
Sa ma gandesc ca e o.k., nu e chiar asa rau...
Dar sa ma doara sufletul pentru NIMIC? Nu vreau! Nu mai vreau.
Daca as sti cum sa "gestionez" asemenea situatii... Adica cumva tot eu sunt de vina. Incredibil.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu