N-am chef sa pun titlu!

Sunt foarte nervoasa de ce ea, prietena mea cea mai buna, nu vede lucrurile asa cum le vad eu.
Asta e o dovada de sinceritate din partea mea, faptul ca scriu asta. Da, e bine cum gandesc eu, nu cum o face ea. Si nu ma asculta, da deloc...
Acum sufera iar si iar, din nou... Pentru ceva ce NU MERITA. Ceva, cineva...
Dar e enervant ca nu pot sa fac nimic, nu pot s-o scot din starea ei de tristete... Nu se poate, trebuie sa fie ceva, nu stiu eu cum sa o iau, ce sa-i spun... Nu se mai vede pe ea, izolarea ei, nu mai vede nimic... DE CE? Ce ma fac eu cu ea? Ce-as face eu in situatia ei?
Ce texte...

O sa ma rog pentru ea, sa-i fie mai bine, sa se linisteasca... Asta o sa fac. Si nu mai merg sa vorbesc cu ea nervoasa. O sa fiu calma. Si vesela.

De ce nu ne invata nimeni, de mici, cum sa fim prieteni? Cum sa ajutam un prieten, ca noi ne straduim, dar...
Ce sa ne-nvete, ce aberatie! Asta-i un talent, un dar pe care-l au putini...

Prin buzunare

Ma simt pretioasa astazi. Asa, cu 5 lei bani de buzunar...
"N-am vrut sa te supar" a fost un dar nepretuit, o victorie (de ce sa n-o spun?), a facut enorm.

Ma au in suflet, ei, dragii mei... Si-am regasit cate-o bucatica din mine la fiecare in suflet. Fiecare are cate-un buzunar plin de mine, de iubirea mea. Acolo e. Cel mai mare buzunar e la iubita mea fetita si ea nu se teme sa-mi arate cat de mult ma pretuieste. Asa ca, as plange si azi, dar de bucurie...

De ce NU MA VEDE?

Pentru ca daca m-ar vedea cu-adevarat nu ar mai face asta, nu l-ar mai chinui atatea temeri, frici, FARA MOTIV... Sunt atat de sigura pe sufletul meu!!! Si stiu ce vreau, nu vreau altceva, vreau ce vrea fetita mea scumpa... Nu pentru ca vrea ea, pentru ca asa simt si eu... Vreau armonia clipelor sa devina armonia anilor ce-i avem de trait impreuna...
Si nu pot sa nu plang, nu pot. Pentru ca mi-e si mie frica: daca nu pot sa schimb asta NICIODATA? Daca temerile nu pleaca, daca se-nmultesc? Ale lui, cu-ale mele ma descurc extrem de bine, dar el cu-ale lui nu, nu le poate controla, le vad cum sporesc, chiar si asa, nealimentate...
Si-acum cand plang suna telefonul si se-ntampla ce-astept de ieri, de o vesnicie: e vocea lui, a celui pe care-l iubesc. IN SFARSIT! Ala rau din el, cu vocea aspra, plecat-a, in cele din urma.
Da tot mai am un nod in gat. Si nu mai plang. Deja zambesc...
Ma bucur.
Ma bucur ca nu sunt complicata. As declansa dezastre daca n-as fi asa...
Asa usor se-ntampla despartiri, asa de multe...

Cum e posibil?

Sa superi pe cineva - da rau!!! - si sa nu ai habar ce ai facut. Sentimentul de neputinta amestecat cu revolta e criminal. Te tot intrebi: dar ce-am facut? Ce-am facut? Incredibil de frustrant.
Apoi, te hotarasti sa dai inapoi. Si totusi, nu poti, nu vrei sa accepti ca ai facut ceva RAU, pentru ca tu STII ca nu ai facut pur si simplu. Si pentru asta, ai dat inapoi degeaba. Scena continua.
Speri ca noaptea e un sfetnic bun, macar un detergent universal ce spala toate relele de cu o zi inainte. Nooo, nu-i asa. Astfel, te simti stors de cu dimineata. E tare, tare obositor. Nu mai poti nici sa te framanti, ce sa mai faci... Traiasca telefoanele! Suni. Aceeasi atitudine. Te asteptai sa fi functionat sfetnicul ori macar detergentul... Nici nu-ti mai pui problema asa cum fusese de fapt. Ca de fapt NU TU trebuia sa suni, pentru ca NU TU ai gresit...
Parca n-as mai vrea sa functioneze legea asta a echilibrului... Chiar mi se intamplase ceva bun, ceva frumos si m-am gandit atunci: cu ce platesc astazi?
Sa ma gandesc ca e o.k., nu e chiar asa rau...
Dar sa ma doara sufletul pentru NIMIC? Nu vreau! Nu mai vreau.
Daca as sti cum sa "gestionez" asemenea situatii... Adica cumva tot eu sunt de vina. Incredibil.

Poveste

A fost odata (dar nu ca niciodata) o fetita. Cu sufletul plin de vise, de emotii, de temeri... Atat de multe vise! Insa temerile i le ucidea, rand pe rand, zi de zi... Si totusi, se nasteau din nou, alte si alte vise... Da nici temerile nu se lasau. O vreme, au fost mai puternice. O vreme... Cam treizeci si ceva de ani. Pana cand...
Acum este mama. Doar asa a invatat sa nu mai lupte cu temerile ei. A invatat sa traiasca cu ele. Sa le accepte. Pentru ca erau infinit de multe. In momentul in care le-a acceptat... Eeeeei, in momentul acela... Nuuuu, n-au disparut. Dar a inceput iar sa viseze! Si era atat de bine, atat de placut!
Viseaza si acum.
Sunt eu. Si nu mai pot continua.
Dar sunt foarte fericita ca sunt mama. Nici un vis de-al meu nu se ridica la inaltimea acestei minuni.

Fuck what you heard!

Da, da, piesa de piesa, cu latraturi si versuri agresive rau, data la maxim... Simteam ca-mi canta ei - negrii aia cu lanturi, cum mi-i inchipuiam eu - furia, revolta din mine... Doamne, ce bine m-am simtit! Adevarata muzica terapeutica...
Asa m-a prins momentul.

Iar nu pot sa scriu, mi-e teama, dar nu stiu de ce... De mine cel mai mult, sa nu ma vad cu adevarat poate...

Si ce tare ma iubeam ieri, alaltaieri...

FOR ME, WITH LOVE

Pentru ca incep sa ma iubesc. Tare de tot, asa cum merit. Si-atunci, sa mai scriu, ca pe vremuri. Scriam mult, frumos (pentru mine), eliberam dopamina (ha, ha...). Azi toata lumea scrie, de toate, despre toate. Stau si ma intreb: mai, dar astia mai citesc? Da sa CITEASCA, adica sa citeasca carti - ce, acum mi-am dat frau liber, nu evit cacofonii, ironii, din-astea.
Nuuu toti, dar cei cu: serviciu, familie, copil mic si fara: menajera, sprijin de la bunici, vecini etc. ??
Pot sa zic, imi permit sa zic ca nu am timp si aici, daca nu ai timp, esti gata, scrii tu, asa, apoi recitesti si iti dai seama ca esti varza pe langa multi, chiar daca mai demult nu erai, exprimarea curgea liber...
Si-atunci noi astia nu mai scriem, nu ne bagam prea mult. Citim, admiram, dar ne si enervam. Atatia oameni destepti, pe bune, ascunsi dupa ecran, butoneaza in nestire, emit adevaruri, frumuseti, minunatii... Pe degeaba.
Unde sunteti? Schimbati ceva! Aratati-va!
Au iesit in fata toti tampitii. Iar voi?
Poate ca e prea tarziu. In viata asta nu. Va irositi si va stingeti incet, voi, oameni culti, cu bun simt, de la care ar avea de invatat copii nostri. Pentru ei mi-as dori ca voi, cei despre care vorbesc eu acum, sa iesiti in fata si sa ramaneti acolo, integri.
Doar cativa, la ore imposibile la televizor sau in articole bine ascunse prin ziare... Asa, ca sa nu cumva sa rasara un pic de lumina... Si de se iveste un coltisor de adevar, sa poata fi cu lejeritate strivit...
Cum sa-mi permit sa-mi educ copila cu bun simt? Prefer sa o invat ce inseamna echilibrul, e mult mai sanatos, cred eu: ai facut rau, cumva ai grija ca ti se va intoarce... Ai primit o palma, da-o inapoi, ca intr-un fel ii faci celuilalt un bine, nu i se intoarce pe alta cale, mai rea... Plangi, sufera, dar nu prelung, transforma-ti sentimentele si exerseaza sa poti face asta singur, fara ajutor. S-o faci pur si simplu, fara sa suni un prieten, fara sa-ti pui piesa preferata, fara cioco-boco... Dupa ce te-ai linistit, apoi fa toate astea. Savureaza-ti victoria...