A doua oara

E mai simplu. A doua oara... Dar pana deschid blogul parca imi piere inspiratia, se duc cuvintele si gandurile frumoase, raman doar alea seci.
Nu ma las. Coplesita de timp si de probleme.
Azi, cand am vazut-o pe V, grabita, zgribulita, cu tigara aprinsa pe strada, trista... Alt om, e alt om de o vreme.
Merita?
DA!
Pentru ca mi-a spus ca e vorba de mama ei si de copilul ei.
Da, merita sa se consume pentru ei.
Dar, EA, merita?
Din pacate, nu cred ca cineva tine cont. Nu ma refer la Cineva, la Dumnezeu, de la care sunt convinsa ca vin doar cele bune.
Cred ca daca ne rugam destul de tare, El ne poate apara. Dar nu cred ca El ne cere sa ne fie frica... De EL. Nu de El, de rau trebuie sa ne fie frica.
Asa gandesc eu, simplu.
Si ma rog sa fim feriti de rau. De RAU mi-e frica. Nu de Dumnezeu.
Si totusi dupa ce-am scris asta imi vine sa zic "Doamne iarta-ma! Daca gresesc?"